Ultimele postări Forum

  • No posts to display.

Finantare 2014 - 2020

Finantare Apicola
In cadrul intalnirii cu fermierii din sectorul vegetal si cei din zootehnie, care a avut loc azi la ...
Programul National Apicol
Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016, din 11.12.2013 CAPITOLUL IScopul Programului n...
Fonduri Europene
Prin noul PNDR 2014-2020, tinerii fermieri vor putea accesa fonduri europ...

Mierea -Elixir al vietii

In diferite culturi – stravechi cat si mai noi – mierea albinei a fost elogiata, cantat in versuri de poeti, asemanator unui alt aliment nutritiv, laptele. Nu vom aminti aici decat in treacat – problematica fiind destul de complexa - , despre rolul ce totdeauna l-a jucat mierea in viata omenirii pe parcursul multor milenii.
Mierea, ca si laptele, privite intr-o structura a imaginarului au constituit darurile preferate ale zeitei-mama supranumite de brahmani madbukasa, supranumita “zeita cu biciusca de miere”. Aceasta asociere nu trebuie deloc sa ne surprinda pentru ca in civilizatiile de culegatori, mierea nu este decat analogul natural al celui mai natural aliment care e laptele, incepand cu cel matern.

Prin urmare, daca laptele este esenta insasi a intimitatii materne, mierea  din sanul florii, a albinei e deopotriva,  cum se arata in Upaniada. Intr-un cuvant, laptele si mierea constituie “dulceata”, deliciile intimitatii regasite. Soma sau baoma – era o bautura brahmana considerata sacra – derivata din miere ca urmare a fermentarii; mierea este tainic ascunsa si totodata “elixir” tineretii vesnice. Denumit “ksschira” cat si “dughdba” in sanscrita, “gala” in elina, “lac” in latina etc, laptele animalelor domestice a fost folosit de om din timpuri imemorabile.
Asta il determina pe Ovidiu, in “Metamorfoze” sa arate ca la inceput omul se hranea cu lapte, nectar si plante.
Cu aproape trei decenii in urma, etnologul francez Vallard a descoperit in muntii Cordilieri un trib necunoscut pana atunci, guayaci, care avea ca indeletnicire de baza culesul mierii de la albinele salbatice, ceea ce a dus la emiterea ipotezei despre o asa numita existenta a unei “civilizatii a mierii”.
Acei albinari din comuna primitiva, desigur pretimpurii, sunt primii care au materializat intr-un fapt de arta, de rara frumusete, problematica albina-om. Grotele paleolitice, adaposturile de sub stanci ale omului primitiv cu conservat ca intr-un veritabil muzeu de arta, pictori, desene, gravuri reprezentand animale – adevarate comori artistice – intrate azi in circuitul cultural mondial. Printre picturile rupestre de pe coasta rasariteana a Spaniei exista una, realizata in rosu care infatiseaza doi culegatori de miere, aceasta la pestera Arana, releveu executat la scara de 1:5 de catre cunoscutul specialist spaniol dr. E. Hernandez-Pacheco. O. Cazacu ne informeaza ca si la noi s-a realizat un documentar (1967) intitulat “O vanatoare obisnuita”, in care eroii sunt albinarii nostri din Muntii Apuseni.
Este stiut ca proverbele, pe parcursul mileniilor, s-au revarsat in masa vie a vocabularului, au patruns spontan inca din primele scrieri ale omenirii, ceea ce poate constitui, in multe situatii, o marturie revelatoare asupra raspandirii lor inca din timpuri imemoriale. Homer numea proverbele cuvinte inaripate, de intelepciune populara de duh. La noi romanii, Timotei Cipariu, eruditul reprezentant al scolii latiniste a evidentiat importanta poverbelor. Pe urma i-au urmat altii: “Experienta este mama proverbului” spunea G. Cosbuc. Dintre multele proverbe romanesti cu aluzie la albina, amintim doar cateva:

“Albina cea buna nu se pune pe o floare vestejita”
“Albina de viespe, cat cerul de pamant”
“Albina te duce la miere si musca la scarna”


Tot asa este captivant de mentionat faptul ca modul de comportament al celor mai multe animale, functie de factorii meteorologici, nu reprezinta altceva decat evidentierea reflexelor conditionate ale regnului. Fiind in posesia unor organe de simt mult mai fina decat ale omului, animalele sunt in stare sa receptioneze cu usurinta modificarile intervenite in regimul presiunii atmosferice, oscilatiile umiditatii si ale temperaturii aerului, ca si modificarea curentilor de aer, elemente care, in final, indica starea vremii. Experienta, viata de zi cu zi acumulata de-a lungul multor generatii, prin verificarea practica a observatiilor facute, a permis taranului roman sa deosebeasca bine semne ce prevestesc vreme buna si semne prevestitoare de vreme rea, de pilda: cand simt apropierea ploii, albinele nu se indeparteaza de stup.
Nu mai putin, aceeasi, albina harnica este evidentiata si in vechea onomastica cand ea apare in nume personale, in Tara Românească, incepand cu anul 1389 dar probabil ca astfel de nume circulau la populatia romanizata cin Dacia, inaintea contactului cu sclavii.
Era si firesc datorita faptului ca albinaritul a constituit din totdeauna o ocupatie productiva a locuitorilor de pe meleagurile noastre.