Ultimele postări Forum

  • No posts to display.

Finantare 2014 - 2020

Finantare Apicola
In cadrul intalnirii cu fermierii din sectorul vegetal si cei din zootehnie, care a avut loc azi la ...
Programul National Apicol
Programul naţional apicol pentru perioada 2014-2016, din 11.12.2013 CAPITOLUL IScopul Programului n...
Fonduri Europene
Prin noul PNDR 2014-2020, tinerii fermieri vor putea accesa fonduri europ...

Identificarea matcii

  Este o operaţie destul de dificilă luând uneori mult timp apicultorului. Dacă la deschiderea fără zgomot şi fum a stupului vom observa, din care spaţiu a zburat drept în sus prima albină mai mult sau mai puţin ameţitor iar apoi vom îndepărta încet fagurii până la acel spaţiu, vom afla în majoritatea cazurilor matca, pe unul din fagurii învecinaţi cu spaţiul respectiv.


În cazurile în care matca nu poate fi găsită şi găsirea ei este esenţială pentru lucrarea pe care vrem să o facem, vom proceda în felul următor:
Deasupra stupului se aşează un magazin de recoltă cu fagurii ceva mai răsfiraţi, acoperindu-l cu podişorul stupului; pe urdiniş se va da abundent fum concomitent cu ciocănirea pereţilor laterali ai stupului; se ridică încet magazinul în care albinele şi matca s-au refugiat şi se introduce o gratie Hannemann; prin orificiul de hrănit al podişorului se dă fum pentru gonirea albinei în corpul de jos; în corpul de sus vor rămâne trântorii şi matca care va fi prinsă în tubul de sticlă.
O altă metodă necesită folosirea unui cearşaf care se întinde în faţa urdinişului, care acoperă şi scândura de zbor; se scot pe rând fagurii cu albina acoperitoare care se mătură cu peria pe cearşaf, urmărind cu ochii grupul celor căzute, matca putând fi uşor recunoscută şi prinsă în tubul de sticlă.
În alte ţări, în vopseaua cu care se marchează mătcile se pune o infimă cantitate de izotopi radioactivi, matca putând fi uşor identificată cu ajutorul unui dispozitiv de tip Geiger.
________________________________________
IERAHIZAREA MUNCI LA ALBINE-Este diversă, răspunzând tuturor nevoilor interne ale cuibului:
curăţarea celulelor şi încălzirea cuibului (primele 2 zile),
hrănirea larvelor şi a mătcii (primele 2 zile),
primirea şi depozitarea nectarului şi a polenului (de la 3 la 11 zile - doici),
clăditul fagurilor (de la 11 la 16 zile - cerese),
ventilatul şi apărarea cuibului (de la 16 la 20 de zile),
transportul apei şi al nectarului, propolisului, etc. (de la 20 la 35 de zile).
________________________________________
IERNAREA ALBINELOR-Buna iernare este condiţionată de:
numărul albinelor intrate la iernat;
calitatea fagurilor de iernare (trebuie să fie ceva mai vechi - de 2 ani - căci aceştia păstrează mai bine căldura decât cei construiţi în anul curent, între faguri lăsându-se un spaţiu ceva mai larg - cca 13 mm - pentru ca numărul albinelor pe un interval să fie mai mare);
calitatea mătcilor (mortalitatea acestora peste iarnă este următoarea: cele de 1 an - 2 %, cele de 2 ani - 2,9 %, cele de 3 ani - 10%);
tinereţea albinelor, albinele eclozionate în toamnă fiind cele mai apte să lupte cu rigorile iernii (întrucât nu au participat la hrănirea puietului, glandele lor intestinale secretând mai multă catalază, capabilă să neutralizeze reziduurile etc.), hrănind mai mult puiet în primăvară datorită corpului gras bine întreţinut etc.;
repartizarea corespunzătoare a hranei pe faguri şi calitatea acesteia (ramele cu păstură nu vor fi puse niciodată la marginea cuibului, căci acolo pot mucegăi);
aerisirea şi umiditatea corespunzătoare, mai ales primăvara şi toamna (urdinişul fiind deschis mai mult, având montate gratii contra şoarecilor);
folosirea diafragmelor etanşe (preîntâmpină formarea şi condensarea vaporilor, păstrând o atmosferă uscată şi sănătoasă în stupi);
asigurarea liniştii corespunzătoare (zgomotele, trepidaţiile etc. determinând un consum mărit şi neliniştirea albinelor);
proporţionarea corespunzătoare a spaţiului de iernare (coloniile lăsate pe un spaţiu prea mare suferă de frig şi umezeală, fapt ce determină un consum sporit de hrană în detrimentul sănătăţii albinelor).
Pregătirea pentru iernare este una din cele mai importante lucrări ale apicultorului, de felul iernării depinzând rezultatele anului următor. Pregătirile de iernare trebuie începute devreme (la sfârşitul lunii iulie) prin completarea rezervelor de hrană şi prin stimulare (în lipsa culesurilor de întreţinere).
La aşezarea cuibului pentru iernare vor fi folosite doar două treimi din numărul ramelor găsite ocupate în octombrie. În condiţiile specifice ţării noastre iernarea cea mai bună se face afară, chiar în iernile geroase, cu condiţia ca stupii să fie puternici, cu hrană îndestulătoare şi de bună calitate, feriţi de vânturi şi bine adăpostiţi la exterior şi în interior.
________________________________________
IERNAREA MATCILOR -Iernarea mătcilor disponibile (ce prisosesc) se poate face în stupi special amenajaţi, denumiţi pepinieri, fie în afara ghemului (nerecomandată). Mătcile de rezervă pot fi iernate şi pe 3 rame, în nuclee buzunar, lângă coloniile da bază., sau deasupra unei colonii foarte puternice, ca nuclee mari sau mijlocii, mai ales dacă podişorul separator este din placaj subţire sau pânză metalică. De asemenea, iernarea a câte 3 nuclee mici de împerechere tip Fota, aşezate într-un magazin de recoltă peste cuibul unei colonii foarte puternice, poate da rezultate mulţumitoare.
________________________________________
INFLUENTA FACTORILOR DE LUCRU -Factori favorizanţi:
a se introduce mătcile mai întâi în nuclee, şi după ce mătcile şi-au început activitatea normală pot fi introduse şi în coloniile normale, orfanizate cu 2-3 ore înainte,
cea mai recomandată perioadă a zilei este spre seară, când nucleul se unifică cel mai uşor cu FAB,
primăvara devreme,
în timpul culesurilor abundente sau
toamna foarte târziu, când mătcile sunt foarte bine primite chiar şi fără orfanizare.
Situaţia atmosferică
Factori nefavorabili:
secetă prelungită,
vânt puternic,
nor,
ploaie etc.
Starea familiei de albine care primeşte matca
Factori favorabili:
prezenţa puietului căpăcit,
preponderenţa albinelor tinere,
lipsa puietului de orice fel (după o orfanizare de 2-3 ore) etc.
Factori nefavorabili:
orfanizarea îndelungată (5-6 zile),
prezenţa albinelor bătrâne,
a puietului larvar,
bezmeticirea (face imposibilă acceptarea mătcii).
________________________________________
INTESTINUL GROS AL ALBINEI
Din procesul digestiei rămân reziduri nefolositoare care sunt filtrate de tubii malpighieni (rinichii albinei) şi trecute în punga rectală de unde sunt eliminate prin orificiul anal. Iarna, albina acumulează în punga rectală toate resturile alimentare, greutatea reziduurilor reprezentând până la 46% din greutatea corporală a albinei. În punga rectală apa reziduurilor este eliminată cu ajutorul papilelor rectale iar neutralizarea alterării se face cu ajutorul a 6 glande rectale, care produc catalaza. Cu cât glandele rectale vor produce mai multă catalază, cu atât iernarea va decurge în condiţii mai bune. Secreţia lor este mai intensă la albinele tinere care nu au apucat să-şi facă zborul de curăţire înainte de a intra la iernat.
________________________________________
INTOXICATIILE ALIMENTARE ALE ALBINEI
Polenul, nectarul şi mierea de mană pot fi uneori toxice. De asemenea, multe micoze, datorită ciupercilor duc al intoxicaţia albinelor prin substanţele toxice pe care le elaborează. Boveria bassiana sau Spicaria farinosa sunt tot atât de toxice ca şi ciupercile Aspergillus flavus care provoacă împietrirea puietului.
de origine umană
cu substanţe chimice
Acestea au loc cu predilecţie în apropierea combinatelor industriale (cele care prelucrează minereuri feroase cum sunt cele de la Hunedoara şi Reşiţa, fabricile de ciment, cărămidă, sticlă, centralele termoelectrice care ard cărbuni de calitate inferioară, cele care prelucrează minereuri de cupru sau plumb, pe o rază de 3 km în jur, mai ales atunci când furnalele combinatelor nu au montate filtre de calitate.
Cele mai grave intoxicaţii cu substanţe chimice (fungicide, acaricide, insecticide şi erbicide combinate uneori cu arsenic, fosfor, clor, sulf etc.) au loc atunci când se tratează culturile, livezile şi pădurile cu anumite insecticide contra dăunătorilor, fără să ia măsurile de prevenire legale. În astfel de ocazii, coloniile cele mai puternice au pierderile cele mai mari (din cele puternice pier 68%, din cele mijlocii 22%, iar din cele slabe 10%).
Cele mai primejdioase sunt tratamentele care au în componenţă arsenic, fosfor, bariu şi mai ales cele din combinaţia fosforului cu clorul. Substanţele foarte toxice sunt: aldrinul, hexatoxul (HCH cu o remanenţă de 4-5 zile) şi Detox 25 (cu o remanenţă de 25 de zile). Mai puţin toxic este DDT sub formă de Detox 5%.
Remanenţa substanţelor fitosanitare folosite la combaterea dăunătorilor este variabilă. Erbicidele, spre exemplu, au o remanenţă de 5-6 ore, alte substanţe toxice au o remanenţă ce variază între 8 şi 25 de zile. În astfel de situaţii se impune mutarea stupilor la cel puţin 8 km. Dacă, la 2-3 zile de la transport a survenit un timp cu ploi abundente, urmat de soare şi căldură, albinele pot fi readuse pe vechea vatră.
________________________________________
Simptomele intoxicaţiilor chimice la albine
salturi incoerente,
căderea perişorilor,
mărirea intestinului gros de 2-3 ori,
alergări în toate direcţiile,
tremurături ale aripilor,
ridicarea abdomenului şi masarea cu picioarele de dinapoi,
culcarea pe spate şi mişcarea neregulată a picioarelor,
umezirea abundentă (datorată defecărilor dese şi vomitării),
anchilozarea şi moartea.
________________________________________
cu substanţe medicamentoase
Dozele de antibiotice administrate în exces distrug flora intestinală şi deschid larg poarta microbilor şi a ciupercilor primejdioase, provocând intoxicaţii grave. De aceea, în cazul necesităţii folosirii lor trebuie să ştim cu precizie ce boală tratăm şi să respectăm cu stricteţe dozele indicate de prospect. Utilizările sulfatiazolului , sulfaguanidinei şi nosemakului, sunt interzise de normele UE şi, în situaţia în care sunt utilizate în exces, dau naştere unor grave intoxicaţii nu numai la albine ci şi la puiet.
________________________________________
de origine naturală
Sunt provocate de:
polen toxic;
nectar toxic sau
mierea de mană.
Tratamentul se face cu sirop curativ.
cu polen toxic
Polenul produce intoxicaţii când provine de la plantele cunoscute ca toxice (familia Ranunculaceelor: floarea broştească, piciorul cocoşului, bulbucii, omagul, nemţişorii de câmp, degeţelul roşu) sau de la altele al căror polen supus unor factori atmosferici îşi modifică compuşii devenind toxic.
Boala de mai este consecinţa acestor intoxicaţii, mai ales când plantele menţionate se află în masiv. Din a doua categorie fac parte: ceapa de sămânţă (în anii secetoşi), tutunul (în cazul excesului de umiditate), tisa, castanul sălbatic (la ploi abundente), teiul argintiu (la călduri prea mari în timpul înfloririi). Boala de mai este consecinţa unor astfel de intoxicaţii alimentare.
________________________________________
cu nectar toxic
Când nectarul este produs de smirdar, rododendron, sau laur de munte, poate deveni şi el toxic uneori. Mierea de mană deşi este excelentă pentru consumul uman, atunci când este lăsată în stupi peste iarnă, ca hrană exclusivă dă intoxicaţii grave, datorită conţinutului bogat în săruri minerale.
Toxicoza zahărului
Este o intoxicaţie care apare atunci când albinele sunt nevoite să culeagă şi să aducă în stup nectar cu o proporţie redusă de zahăr (în anii secetoşi). Hrănindu-se cu acest zahăr sărac, hemolimfa nu mai conţine elementul energetic necesar zborului, care este glucoza.
Când albina pleacă la cules, glucoza din hemolimfă se epuizează, şi ea se foloseşte de rezerva de glicogen, care dacă este consumată duce la intoxicaţia sângelui şi moartea insectei. Prevenirea şi combaterea se face prin hrăniri energetico-plastice.
________________________________________
Simptomele intoxicaţiilor naturale
abdomen balonat şi lucios,
agitaţie,
incapacitate de zbor,
paralizii,
cadavrele au miros puternic de putreziciune,
diaree (în cazul intoxicării cu miere de mană).
________________________________________
Prevenirea intoxicaţiilor
renunţarea la efectuarea pastoralului la masivele unor astfel de plante, arbori sau arbuşti;
în cazul stupinelor staţionare se vor cultiva în apropierea stupinei plante entomofile (facelia, muştar, sulfină albă etc.), a căror înflorire să coincidă cu cea a produselor toxice;
analiza mierii pentru a preveni lăsarea în stupi a mierii de mană.
Măsuri directe
anunţarea în scris a primăriilor pe raza căror se află stupina, specificând locul şi adresa unde putem fi găsiţi, în caz de tratamente, pentru a fi anunţaţi;
anunţul se va face şi la sediul unităţilor agricole din raza de zbor a coloniilor de albine;
transportarea stupilor la 7 km de cultura tratată;
închiderea stupilor pe timpul tratamentelor, luându-se măsurile de rigoare (închizând urdinişurile, mărind spaţiul cu ajutorul unui cat gol, montând hrănitoare cu apă, sitele de ventilaţie, asigurând întunericul înăuntrul stupilor etc.). }n SUA apicultori folosesc saci largi de pânză cu care învelesc stupii lăsând în faţa urdinişului o distanţă de 30 cm şi udând des pânza sacului, pe partea din faţă, pentru a păstra răcoare. Stupii pot fi lăsaţi astfel timp de maximum 2 zile;
în cazul intoxicaţiilor cronice se prelevează probe în vederea stabilirii diagnosticului de laborator.
Măsuri indirecte
folosirea fungicidelor selective (Toxafen, Malipax etc.), cu o acţiune rapidă şi cât mai de scurtă durată,
pulverizări pe timp de noapte sub formă de aerosoli;
avioanele ce fac stropiri să zboare cât mai jos (la 5 m deasupra culturilor) şi la o viteză a vântului de cel mult 5 m/s;
tratamentele cu substanţe toxice să fie preparate în emulsii repulsive (cu uleiuri minerale, creolină, eter sulfurat etc.), care pulverizate se usucă repede prezentând pentru albine un pericol mai redus;
tratamentele să nu se facă ziua la amiază sau dimineaţa prea devreme, preferându-se aplicarea lor între orele 18-23, tratamentele de noapte fiind cele mai recomandabile (având şi un efect masiv pentru dăunători);
acolo unde este cazul, să se facă tratamente de toamnă, ca să se distrugă primele generaţii de dăunători înainte ca ei să-şi depună ouăle pentru primăvară;
să se evite aplicarea tratamentelor pe timp răcoros şi ploios, căci pe lângă faptul că dăunătorii stau ascunşi (fiind mai puţin atacaţi), remanenţa substanţelor toxice se menţine la un nivel înalt;
să se folosească substanţe toxice granulate care nu intoxică albinele;
să se folosească mijloace microbiologice de combatere.