Finantare 2014 - 2020

Morfologia albinei

Capul

Vazut din fata, capul are o forma relativ triunghiulara la albina lucratoare, oval-rotunjit la matca si aproape rotunda al trantor, cu partea din fata plata si cu cea din spate usor concava. De torace este lipit gatul subtire, ce adaposteste o deschidere pentagonala, foramen, prin care trec orificiul esofagian, nervii, vasele de sange si caile glandulare dinspre cap spre corp. In cutia craniana se gasesc creierul, muschii motori ai aparatului bucal si ai antenelor si glandele salivare.

 

Pe partea inferioara a capului se afla piesele armaturii bucale, central-anterior se afla o pereche de antene, lateral ochii compusi, iar frontal trei ochi simpli. Perceptia vizuala se realizeaza prin doi ochi cu fatete, compusi si cei trei ochi punctiformi, simpli din frunte: ocelii. Acestia sunt dispusi in triunghi pe partea superioara a capului si servesc albinelor pentru orientarea in conditii de luminozitate scazuta, dimineata devreme, in amurg si in interiorul stupului. Ochii compusi ocupa mare parte din capul albinei, partile latero-superioare si sunt legati de creier direct prin nervii optici.

Ochii cu fatetele lor au capacitatea, astfel, de a calcula cu precizie orientarea fata de soare chiar si atunci cand cerul este acoperit. Ochii sunt alcatuiti din multe fatete microscopice hexagonale denumite omatidii; fiecare capteaza o portiune foarte mica, un punct din imaginea totala, a carei suma da o imagine globala. La albinele lucratoare omatidiile sunt in numar de circa 4000-6000, la trantor 6000-8000, iar la matca 3000-4000 la fiecare ochi. In comparatie cu omul, albinele percep diferit culorile. Ceea ce vedem noi drept un rosu stralucitor, pentru ochiul albinei este negru sau gri inchis. Dimpotriva, noi nu vedem culorile ultraviolete. Ochiul albinei este sensibil mai ales la acesti stimuli vizuali.

Culorile pe care albina le distinge sunt portocaliu, galben, verde, albastru-verzui, violet-albastrui si ultraviolet

Figurile structurate, cu forme multiple sunt usor de memorat de catre albine. Pentru apicultorul practician, acest lucru are o anumita importanta in ceea ce priveste marcarea stupilor sai pentru ca albinele sa nu se rataceasca. Este suficienta folosirea culorilor galben, albastru, negru si alb. Totusi, in zilele noastre, apicultorul va marca astfel numai stupii in care matcile tinere depun oua.

Prin intermediul antenelor se realizeaza comunicarea intre indivizii unei familii. Antenele sunt doua aderente care se pot misca liber, sunt articulate direct pe frunte datorita unei membrane moi. Ele reactioneaza la stimuli olfactivi si auditivi. Deoarece viata coloniei de albine se petrece mai ales in intuneric, trebuie ca simturile care nu depind de lumina, cum sunt mirosul si simtul tactil, sa fie deosebit de evidente. Pe antena se gasesc localizate organe care indeplinesc functiile de pipait, miros, perceperea vibratiilor, modificarile de temperatura, a c% de CO2, etc. Albinele lucratoare por detecta diferente in nivelulCO2 mai mici de 1% si reactioneaza prin intensificarea ventilatiei in cuib pentru a mari circulatia aerului.

Aparatul bucal (armatura bucala) este alcatuit din trei parti: labrum sau buza superioara, doua mandibule si proboscisul sau trompa. Aparatul bucal indeplineste functii multiple, de: prehensiune, insalivare, aspirarea lichidelor.

Labrumul inchide orificiul bucal in partea anterioara si este o prelungire chitinoasa a cutiei craniene, continuata cu o membrana.

Mandibulele sunt plasate pe ambele parti ale cavitatii bucale si pot fi miscate in articulatii prin intermediul musculaturii adiacente. Albinele lucratoare folosesc mandibulele la prelucrarea cerii, cladirea fagurilor, la ingerarea polenului, la roaderea capacelelor si la toate activitatile din stup pentru care aceste instrumente de apucat si de strans sunt necesare: curatirea stupului de albinele moarte, scuturarea polenului de pe anterele florilor, desprinderea propolisului de pe muguri.

Mandibulele matcii sunt mai mari decat ale albinelor lucratoare. Spre deosebire de viespi, mandibulele albinelor nu au dinti.

In imediata apropiere a aparatului bucal, pe partea interioara a peretelui din fata al capului se afla glandele mandibulare, a caror secretie inmoaie ceara elaborata de lucratoare. In timp ce aceasta glanda lipseste cu desavarsire la trantori, ea este foarte bine reprezentata la matca, elaborand o substanta atractiva de matca( feromon), redata in cantitati mici fiecarui membru al coloniei, cu rol in mentinerea coeziunii coloniei. Daca aceasta substanta lipseste sau este in cantitati reduse, apare fenomenul roitului. De asemenea, creste numarul oualor de albine lucratoare. Colonia nu mai este multumita de matca si de propria-i stare. Dupa descoperirea ei, in 1954 de catre Butler, substanta de matca este intalnita in cantitati corespunzatoare la matcile tinere, si insuficienta la matcile batrane si slabite.

Trompa se compune din doua maxile si labium, sau buza inferioara. Este organul de supt si lins, cu care albinele aspira nectarul, lichidul dulce secretat de afide, mierea, hrana si apa. Intregul aparat al trompei se compune din nenumarate palpe labiale si din limba.

In momentul aspirtatiei hranei, toate componentele trompei se alatura, formandu-se un tub cu diametrul mai mare la baza si mai mic la varf. Dupa aspirarea hranei, trompa se poate strange, in asa fel incat ea nu mai este vizibila. Limba se termina printr-o formatiune de forma unei lingurite si are consistenta unui burete. Astfel, prin miscari aspiro refulante, se pot recolta si cele mai mici cantitati de lichid, ce vor fi conduse catre cavitatea bucala si faringe. Daca hrana albinei este formata de alimente solide (zahar), aceasta este umectata cu saliva si transformata in sirop.

Lungimea trompei variaza, in functie de rasa de albine, intre 5,3 mm si 7,2 mm. Cercetarile de selectie pentru albinele lucratoare sunt interesate si de lungimea trompei, indicator important in caracterizarea diferitelor rase. Determinarile se fac la microscop, cu ajutorul micrometrului ocular.

Toracele

Este format din trei parti: protorax, mezotorax si metatorax, de consistenta chitinoasa. Fiecare segment toracic are o portiune dorsala numita tergit si una ventrala numita sternit, separate de pleura. Pe fiecare segment toracic, lateroventral, este inserata cate o pereche de picioare si superolateral, pe mezotorax si metatorax, doua perechi de aripi. Toracele prezinta pe partile laterale trei perechi de stigme, cu rol in respiratie.

In torace se gaseste centrul aparatului locomotor de unde pleaca muschi puternici spre piciorusele inferioare, aripioare dar si spre cap si spre partea posterioara a corpului.

Miscarile musculare sunt controlate de sistemul nervos. In torace se gasesc o parte din organele respiratorii si nervi.

Picioarele cele trei perechi de picioare, anterioare, mijlocii si posterioare, nu servesc numai pentru deplasare, ci si pentru recoltarea si transportul polenului. Fiecare picior este alcatuit din urmatoarele segmente: coxa, trocanterul, femurul, tibia si tarsul.

Tarsul este format din cinci segmente, tarsomere, dintre care primul bazitarsul, este mai dezvoltat. Segmentele sunt unite intre ele prin articulatii, care le dau mobilitate. Albinele nu pot face, cu picioarele lor, multe feluri de miscari. Scaderea mobilitatii este compensata de numarul mare de segmente. Picioarele se pot misca in diverse directii.

Articulatiile stau in unghiuri diferite cu diverse directii de miscare asa incat sunt posibile miscari izolate in toate cele trei planuri. Acest lucru joaca un rol in special in cazul recoltarii polenului si in formarea cosuletului. Perisorii de pe picioare ajuta la aceste activitati.

La prima pereche de picioare, de o mare insemnatate sunt periutele pentru curatat antenele, numite si „batista albinei”. Aceasta este formata dintr-o scobitura semilunara situata la nivelul tarsului, chiar pe incheietura si dintr-o clapeta cu peri desi, ca o perie, fixata pe partea distala a tibiei. Antena este introdusa in fosa semilunara, iar tarsul se flexeaza pe tibie, inchizand sistemul cu clapeta. Prin fosa sunt, deci, introduse antenele dupa cules, pentru a se curata de praf si de grauntele de polen. La albine, curatarea se realizeaza automat prin pieptanarea antenelor chiar si atunci cand acestea nu sunt murdare.

Picioarele mijlocii au rolul de a transporta hrana catre picioarele posterioare. Pe partea distala a tibiei este prezent un pinten, care descarca polenul in celule.

Picioarele posterioare ale lucratoarelor sunt adaptate recoltatului si transportului polenului si propolisului. Astfel, partea externa a tibiei este prevazuta cu scobituri marginite de peri duri, orientati catre interior, formand panerasele, cosuletele (corbicule).

Bazitarsul prezinta 9-10 randuri de peri lungi, care strang polenul de pe corp si il depoziteaza in cosulete. Intre tibie si bazitars, picioarele posterioare au o adancitura care formeaza „presa de polen”, cu ajutorul careia se transporta polenul.

Lucrarile de selectie si ameliorare ale albinelor si populatiilor de albine utilizeaza pentru stabilirea rasei, indicele tarsian. Acesta exprima procentual raportul dintre lungimea si latimea bazitarsului piciorului posterior.

Aripile radacinile aripilor ambelor perechi stau lateral pe mezotorax si metatorax, inserate prin articulatii mobile. Aripile din fata sunt mult mai mari decat cele din spate si vascularizarea lor este mai puternica. Aripile transparente sunt strabatute fiecare de cate patru nervuri chitinoase, ramificate diferit in functie de rasa. Nervurile delimiteaza un numar de celule, inchise catre articulatie si deschise catre margini, denumite: costala, subcostala, mediana si anala. Cunoscand lungimea nervurilor si a unghiurilor dintre ele, se pot determina anumite caractere biometrice, cu ajutorul carora putem identifica rasele sau populatiile de albine. Astfel, se determina indicele aripilor, sau indexul cubital: se raporteaza laturile celei de a treia celule cubitale, care formeaza intre ele un unghi obtuz, masuratorile facandu-se microscopic.

Printr-un sir de carlige de pe marginea din fata a aripilor posterioare (hamuli) si printr-o indoitura (cuta) de pe marginea din spate a aripilor anterioare, de forma unui jgheab, ambele aripi pot fi cuplate in zbor, prin batai simultane. Numarul de carlige variaza in functie de casta: matca- 13-23, lucratoarele- 15-27, trantorii- 13-29.

Cu aceste perechi de aripi albina poate efectua diferite miscari in zbor: printr-o grupare a lor spre piept, le poate misca in sus si in jos, le poate roti; le poate rasfira sau le poate infasura pe corpul ei. Datorita acestor posibilitati aerodinamice, albina poate varia directia zborului (inainte, urcare, coborare, zbor curbat si zbor in cerc) si viteza (aceasta depinde desigur, de ponderea „incarcaturii”).

La o cursa pentru cules, numarul mediu de batai de aripi este de 250 pe secunda (250 Hz). La albinele care se inapoiaza, frecventa este mai scazuta: valoarea medie poate fi de 240 Hz, din cauza greutatii incarcaturii pe care o transporta. Sunetul pe care-l emite o albina iritata, gata sa intepe, este in medie de 285 Hz. Trantorii produc un sunet de 270 Hz, care, in comparatie cu cel al albinelor, reprezinta un ton mai profund. La matcile nefecundate, tonul produs prin bataia aripilor este de 253 Hz. O scadere importanta apare dupa imperechere, cu frecvente medii de 226 Hz.

Cand vantul este bland, viteza de zbor este de 8 m/s, ceea ce corespunde cu aceea de 29 km/h (dupa Frisch, Lindauer 1955, Bűdel/herold 1960), iar la un zbor cu incarcatura plina de nectar, de 6,5 m/s. Ajutata de vant, o albina fara incarcatura poate atinge o viteza de circa 60 km/h.

Viteza de zbor a albinei si distanta parcursa de aceasta sunt influentate de puterea muschilor toracici, implicit de energia rezultata prin metabolizarea nectarului. Sub 1% zahar in sange, impiedica zborul albinei. La iesirea din stup, albina se hraneste din belsug cu miere, pe care o consuma, treptat, in timpul zborului, intr-o cantitate, in medie, de 1,5 mg/min. Distanta utila parcursa de o albina este de 1500 m, dar, in functie de necesitate, se poate ajunge la parcurgerea unei distante de 10-12 km, dar in conditiile unei hraniri corespunzatoare.

In zbor, temperatura toracica ramane constanta, de 46°C, o crestere a temperaturii catre cap corectandu-se printr-un flux sanguin accelerat si prin regurgitarea apei extrase din miere, intr-un proces similar transpiratiei la vertebrate.

Abdomenul

Abdomenul albinei este format din 6 segmente vizibile la albina lucratoare si la matca si 7 la trantor. Acesta este dezvoltat in partea anterioara s imai subtire in partea posterioara.

Fiecare segment abdominal este alcatuit dintr-o placa dorsala numita tergit si o placa ventrala numita sternit. Pe fiecare tergit de o parte si de alta se gseste un orificiu respirator numit stigma Invelisul extern al albinei este reprezentat de tegument care in afara de rolul sau de protectie, indeplineste si functia de suport scheletic al tesuturilor moi. Tegumentul este alcatuit din: cuticula, hipoderma si membrana bazala. Cuticula continand o cantitate mare de chitina indeplineste rol de protectie. Pe suprafata cuticulara se gasesc numerosi peri de forme diferite avand rol protector, de colectare a polenului si rol senzitiv. Odata cu varsta, acestia se uzeaza, fapt pentru care corpul albinelor devine negru, lucios.

Hipoderma este alcatuita din strasat de celule, la nivelul ei isi au originea glandele cutanate si perii senzitivi, iar membrana bazala serveste drept suport pentru celulele epiteliale.