Finantare 2014 - 2020

Componenta familiei de albine

In familia de albine convietuiesc impreuna o singura matca sau regina cateva zeci de mii de albine lucratoare ( in functie de sezonul in care ne aflam) si cateva sute de trantori in perioada activa.

Colonia de albine

Hotarator pentru o apicultura prospera este ca stuparul sa considere si sa inteleaga albinele ca pe o colonie, ca pe o familie compusa din 30.000-50.000 indivizi. Colonia albinelor are nevoie, pentru a functiona normal si fara probleme timp indelungat, de cele trei componente: matca, un numar de trantori si o „armata” mai mica sau mai mare de albine lucratoare. Toate acestea sunt capabile sa asigure reproducerea puietului. Trantorii lipsesc iarna. Pentru buna intretinere a unei colonii functionale, cele trei componente se completeaza reciproc. Fiecareia ii revine pe parcursul anului o anumita sarcina, care este indispensabila continuitatii coloniei.

 

Matca

Matca provine, ca si lucratoarele, dintr-un ou fecundat, dispus intr-o alveola mare, alveola matcii. Larva eclozata este hranita cu o hrana speciala, laptisorul, si se dezvolta astfel, in 16 zile, de la ou la matca – la care organele sexuale sunt complet formate. Lucratoarele inconjoara in permanenta matca si au sarcini bine stabilite, astfel: albinele tinere de 10-12 zileo hranesc cu laptisor de matca, cele de pana la 36 de zile o mangaie si ling de pe abdomenul matcii „substanta de matca” secretata de glandele mandibulare. Acest feromon va fi distribuit tuturor albinelor prin schimburile de hrana, pentru a face cunoscuta perzenta matcii in stup.

Cand o familie ramane fara matca, stupul devine foarte agitat, doar lucratoarele-doici ramanand sa ingrijeasca puietul. Celelalte se imprastie pe peretii stupului, emit sunete spcifice si incep constuirea botcilor. Prin introducerea unei matci linistea se restabileste si albinele socializeaza: o mangaie, o hranesc, o curata si distrug botcile incepute.

Durata de viata a matcilor este , in medie, de 3-4 ani. Dupa 2-4 ani de ponta in acelasi stup, sau succesiv in 2-3 stupi in cazul roilor, cantitatea de spermatozoizi detinuti de matca se epuizeaza si ea va depune numai oua de trantori, devenind trantorita, familia fiind pierduta, daca nu se intervine la timp. In scurt timp, lucratoarele vor creste din ultimele oua fecundate una sau mai multe matci. Inlocuirea fara roire a unei matci batrane cu fiica sa este un caracter ereditar. La unele rase coabitarea celor doua matci este posibila toata iarna, cea batrana disparand primavara.

Se poate determina varsta si starea de sanatate a matci, chiar fara a o vedea, doar prin aprecierea puietului. O suprafata intinsa si compacta de puiet capacit reprezinta munca unei matci tinere si viguroase, cu o familie sanatoasa. Spatii goale pe rama de puiet, intercalarea larvalor de varste diferite printre puietul capacit, sunt semnele activitatii unei matci batrane.

Matca (regina) reprezinta singura femela apta de reproductie din familia de albine. Acesta este de fapt "mama" intregii familii. In timpul sezonului activ poate sa depuna pana la 2500 – 3000 oua in 24 ore.

Lungimea matcii este de aproximativ 18-25 mm, greutate de 150-280 mg iar trompa este mai scurta avand lungimea de aprox 3-5 mm.

Matcile sunt lipsite de glande celifere s ide corbicule, au glandele mandibul;are foarte bine dezvoltate iar capacitatea gusii matcii este cu 50 % mai mica decat a lucratoarelor. Matca neimperecheata este mai vioaie si are abdomenul mai scurt in timp ce matca imperecheata are abdomenul mai lung care depaseste lungimea aripilor.

Zborul nuptial, sau fertilizarea artificiala. La circa 8-10 zile dupa eclozare matca paraseste stupul pentru zborul nuptial, nu inainte de a fi efectuat zboruri de orientare pentru a-si intipari in minte imprejurimile. Prin imperechere, matca primeste spermatozoizii necesari. Acestia sunt tinuti vii ani de zile in punga spermatica prin oxigenare si hranire.

In ultimii ani, procedeul insamantarii artificiale a matcilor a fost desavarsit si completat. Pentru aceasta, sunt necesare instrumente curate si sterile si multa abilitate care se dobandeste in ani. Avantajul este ca, prin selectarea spermatozoizilor de la anumiti trantori din respectivele colonii, se obtine o imperechere controlata. Intr-o crestere selectionata, acest procedeu este, uneori, necesar. Totusi, pot aparea si aspecte negative, cum ar fi alveolele lacunare. In cazul fertilizarii naturale, acestea apar foarte rar.

Depunerea oualor. Dupa o insamantare reusita, naturala sau artificiala, matca incepe, dupa 2-3 zile, sa depuna oua, proces de maturare care se incheie cand ele sunt eliminate din trompele uterine in vagin, unde sunt fecundate. Pentru aceasta, din punga spermatica sunt eliberati cativa spermatozoizi care patrund in membrana oului. Continutul spermatozoidului se contopeste cu cel al oului. Albinele lucratoare si matcile pot aparea numai din ouale fecundate. Matca poate, totusi, depune si oua nefecundate, din martie-aprilie pana in iunie-iulie. Inainte si dupa aceasta perioada, matca depune, de regula, numai oua fecundate. Matca poate depune si oua fecundate in alveolele lucratoare si oua nefecundate in alveole de trantori, alternativ,in functie de diametrul celulelor.

Trantorii

In familia de albine trantorii au rol de imperechere a matcilor s ide a asigura perpetuarea speciei. Lungimea corpului este de aprox 15-18 mm iar greutatea de 200-280mg.

Masculii coloniilor de albine sunt mai voluminosi si mai dezvoltati decat lucratoarele sau decat matcile. Trompa scurta a trantorului, comparativ cu cea a albinei lucratoare, serveste numai la primirea hranei de la acestea si, uneori, la aspirarea hranei din alveole.

Trantorii au o singura sarcina: de a produce spermatozoizi si de a se imperechea cu matca. Trantorii si matcile se intalnesc in locurile de adunare a trantorilor, in afara stupului. Imperecherea are loc in anumite spatii destul de restranse si care, raman aceleasi ani de zile. Explicatia ar fi ca aceste locuri prezinta un anumit nivel de radiatiile electromagnetice (Mauthe, Horn, Lampeitl 1992).

Trantorii si matcile zboara in scopul imperecherii la distante de pana la 10 km, ziua. Imperecherea are loc la aprox. 10 m inaltime: trantorul isi lasa canalul ejacular ca „semn de imperechere” in vaginul albinei si cade mort la pamant. Acest semn de imperechere poate fi indepartat imediat, de catre urmatorul trantor. Astfel, matca isi poate continua zborul nuptial si se imperecheaza in aceeasi zi de 8-10 ori.

Viata trantorului. Trantorul eclozeaza din oua nefecundate (partenogeneza). Pana la eclozare trec 24 de zile. Trantorii recent eclozati stau in repaus complet in cuib, la 350C si sunt hraniti de lucratoare in primele 4 zile. Dupa aceea, ei preiau hrana din alveolele cu miere. Acum are loc maturarea spermatozoizilor. Din a opta zi, ies in zbor. Durata lor de viata depinde de incetarea culesului si de datarea perioadei de imperechere si este cuprinsa intre 20 si 50 de zile. In coloniile normal dezvoltate, trantorii se intalnesc numai in lunile aprilie pana in iulie-august, in numar de cateva sute (dupa Weiβ, 1962).

Ei emit un feromon ce atrage matca virgina in zonele de imperechere si care „delimiteaza” culoarele de zbor.

Deoarece trantorii nu contribuie la activitatile stupului, ei nu mai sunt tolerati incepand din iulie. Sunt considerati inutili pe perioada iernii si, de aceea, sunt impiedicati sa mai aiba acces la hrana si sunt alungati, trreptat. Acelasi lucru se intampla si in perioade de criza alimentara.

In aceleasi situatii, lucratoarele smulg chiar larvele de trantori din alveole. Nu degeaba se vorbeste despre macelul trantorilor. Cel care mai poate zbura si nu mai are forta poate intra in coloniile fara matca sau in acelea care mai au inca o matca nefecundata.  Trantorii mai pot ecloza si din ouale nefecundate ale matcilor virgine sau incomplet dezvoltate, sau din oua depuse de lucratoare. Majoritatea acestor trantori sunt mult mai mici; ei pot produce spermatozoizi vii si formeaza asa numitele „colonii cu puiet de trantori”.

Albinele lucratoare

Acestea sunt cele mai mici, dar cei mai harnici membri ai coloniei; ele formeaza masa familiei de albine. Numarul lor variaza in functie de sezon, astfel: la inceputul primaverii 10.000-20.000 (10.000-15.000), vara circa 40.000-60.000 (50.000-80.000), iar toamna 20.000-30.000.

Albinele lucratoare sunt femele, ale caror ovare sunt formate, dar sunt mici si, in general, nu produc ovule. O exceptie o constituie colonia fara matca si fara posibilitatea de a obtine una din puietul existent. In aceasta situatie, unele lucratoare depun oua fara a fi fecundate, iar din acestea apar numai trantori.

Lucratoarele sunt perfect adaptate anatomo-morfologic pentru indeplinirea tuturor sarcinilor necesare prosperitatii coloniei: lungimea trompei este aprox 6.4 mm, picioarele prevazute cu corbicule (panerase) pentru transportul mierii, glandele lor cerifere produc ceara, cu acul isi apara cuibul, prin produsul de secretie al glandelor faringiene isi hranesc puietul, cu ajutorul corpului adipos supravietuiesc iarna.

Lungimea corpului este 12-13 mm, greutatea de 70-150 mg fiind mai mare la eclozionare si mai mare la albinele varstnice. Longevitatea este cuprinsa intre 30-40 zile in sezonul activ 40-60 zile primavara si toamna si 6-9 luni iarna.

Cuibul albinelor

Spatiul in care traieste si se dezvolta familia de albine poarta denumirea de cuib.

Albinele melifere isi produc singure materialul necesar pentru adaposturile lor si incaperile pentru provizii, adica ceara. Aceasta se intampla mai ales in lunile aprilie-iunie/iulie, insa numai in cazul unei alimentatii bogate in hidrati de carbon. O placuta de ceara cantareste 0,8 mg; pentru 1 kg ceara curata, o colonie are nevoie de circa 1 milion de placute sau de solzisori. Spatiul in care familia de albine traieste si se reproduce, constituie „cuibul”, alcatuit dintr-un numar variabil de faguri claditi din ceara secretata de glandele cerifere ale lucratoarei.

Daca un roi de albine ajunge intr-un stup gol care nu contine nici rame nici faguri, el trebuie sa-si realizeze proprii faguri pentru a-si asigura aprovizionarea. Fagurii vor fi construiti de sus in jos. Albinele se inlantuie in sir sau in ciochine, intotdeauna cu capul in sus si secreta solzisori de ceara. Cu picioarele din spate si mandibulele ceara este framantata, umezita, divizata in parti corespunzatoare si cladita. Aleatoriu sunt lipite de perete bucati de ceara, pana la alcatuirea primei aglomerari de material. Mai intai, se construieste un perete median, pe care incepe alcatuirea alveolelor. Cu cat creste fagurele in jos, cu atat alveolele apar mai adanci la capatul de sus, pana cand ele capata adancimea normala.

Fagurii claditi sunt formati din 8-9000 mii de celule hexagonale. Fundul celulei este format din 3 fete romboice, care participa la alcatuirea fundurilor altor 3 celule de pe partea opusa. Aceasta arhitectura ofera fagurelui o mare rezistenta.

Fagurii sunt distantati la 12 mm unul de altul, spatiu prin care albinele trec usor. In mod obisnuit, fagurii sunt dispusi paralel cu peretii laterali, iar dupa cum sunt asezate ramele in stup, se distinge un cuib in „pat rece” si in „pat cald”, cand acestia sunt dispusi paralel cu urdinisul.

Alveolele individuale ale fagurelui au o usoara inclinatie de 130 in sus. Acest lucru prezinta avantajul ca mierea din celulele capacite nu se scurge in afara si ca, astfel, greutatea continutului alveolelor da fagurelui o anumita stabilitate. La rezistenta fagurelui mai contribuie si o puternica ingrosare a capacului peretelui alveolelor. In afara de aceasta, la canturile impreunate, peretii celulelor sunt bine fixati. Un dm2 din suprafata unui fagure plin cu miere cantareste 350 g.

Fagurele gata format este captusit cu o tesatura cu care larva imbraca alveola, dobandind, astfel, stabilitate. Construirea fagurilor are loc atat in lungime cat si oblic. Rama claditoare asezata de apicultor – o placa de ceara – usureaza construirea fagurilor de catre albine cu ceara lichida produsa de ele. Pe langa avantajul mobilitatii ramei, se obtin faguri mai regulati si, prin armarea ramelor cu sarma, mai stabili. Trebuie sa mai mentionam ca diferentele mai mari de 6 mm intre partea de sus si cea de jos a ramei pot duce la o stare de dezordine. Diverse cercetari recente au avut drept scop inlocuirea ramei claditoare din ceara cu una artificiala. Pana acum nu s-au gasit solutii utilizabile care sa impace toate dezideratele.

Dupa marime, forma, numar si destinatie, celulele sunt: de albine lucratoare, de trantori, de matci si intermediare. La albinele noastre melifere deosebim trei feluri de celule (alveole) ale fagurilor: alveolele pentru lucratoare (cu un diametru in medie de 5,4 mm), alveole ale trantorilor (cu dimensiuni in medie de 6,5 mm) si alveolele matcilor( 10 mm in diametru ), in forma de ghinda, atarnand in jos.

Alveolele lucratoarelor si alveolele trantorilor. Celulele lucratoarelor servesc la cresterea puietului albinelor lucratoare, depozitarea mierii si a polenului. Celulele de trantor sunt destinate cresterii puietului de trantor si depozitarea mierii. Forma acestor doua tipuri de alveole este o prisma cu sase laturi, cu fundul trirombic. Unghiul obtuz al acestor suprafete se inchide intr-o piramida trilaterala. Fiindca fiecare perete si fiecare suprafata de baza reprezinta un perete despartitor intre doua alveole, principiul cladirii alveolelor urmareste o utilizare optima a spatiilor – pe fiecare cm2 incap patru alveole de albine lucratoare – si trei alveole de trantori! – astfel, se reduce foarte mult risipa de material de constructie si de timp. Se ajunge la o extraordinara rezistenta si stabilitate ca si la o incalzire mai redusa. Constructia este si termoizolanta, iar alveolele hexagonale ofera larvelor rotunde toate conditiile necesare de dezvoltare.

Acest genial principiu constructiv a fost urmat indeaproape de arhitectura si de tehnica moderna, de exemplu in constructia avioanelor, fiind numit procedeul de constructie fagure, sandwich sau coaja dubla.

Profunzimea alveolelor depinde de modul de intrebuintare. Alveolele pentru puiet sunt adanci de 10-12 mm, in timp ce alveolele pentru miere sunt mai de 16 mm. Fagurii plini cu miere ajung la o grosime totala de 27-37 mm.

Alveolele matcilor (botcile) folosesc exclusiv pentru cresterea reginelor si sunt in numar de cateva zeci. Odata ce larva ajunge in stadiul final, alveola atinge si ea dimensiune definitiva. Dupa eclozarea reginei, alveola este uzata. Din cauza lungimii ei, alveola de matca in pozitie orizontala nu are loc intre doi faguri. De aceea capatul mare este orientat in jos. Alveolele de matca sunt cladite in acele locuri ale fagurelui in care exista spatiu mai mult fata de fagurele vecin: mai ales marginile si colturile fagurelui in zona de jos. Fagurele de matca are forma de „ghinda” la exterior si cilindru la interior, avand adancimea de 20-25 mm si un diametru de 10 mm.

In colonie se deosebesc 3 tipuri de botci: de roire, de salvare si de schimbare linistita. Primele sunt cladite in perioada naturala a roitului, avand forma si dispozitia pe rame specifice botcilor de regina (la margine). Botcile de salvare sunt construite in zona centrala a ramelor, in cazul in care familia a ramas orfana. In aceasta situatie, albinele transforma cateva celule de lucratoare in botci si din larve mai mici de trei zile, cresc matci.

Botcile de schimbare linistita se intalnesc in familiile de albine in nr de 4-5 si sunt situate in mijlocul fagurelui.

In mod obisnuit, dupa eclozionarea matcilor, albinele distrug botcile.

Celulele intermediare sunt celule de trecere, construite de albine in locurile de intalnire dintre celulele lucratoarelor si cele de trantori.

Daca intr-un cuib (stup) fagurii sunt construiti in lungime, unul langa altul, ei sunt dispusi intr-o anumita ordine.

In mijloc, pe fagurii centrali se afla fagurii pentru puiet, in diferite stadii de dezvoltare, ocupand suprafata cea mai mare, cantitatea de puiet scazand spre fagurii periferici.

Matca isi depune ouale in mod sistematic, puietul in diferite stadii evolutive fiind bine grupat. Deasupra cuibului de puiet, pe fagure, se afla o cununa de polen, deasupra celei de miere. Polenul trebuie sa fie usor accesibil albinelor proaspat eclozate. Mierea si proviziile de hrana trebuie depozitate cat mai departe de urdinis pentru ca sa nu poata fi furate. In timp de cuibul de puiet se mareste, proviziile de miere si polen trebuie sa sporeasca.

Roirea

Datorita cresterii continue a pontei matcii rata ecloziunilor depaseste rata mortalitatii, populatia creste constant pana ajunge la stadiul in care, datorita spatiului din stup, a blocarii acesteia cu rezerve de hrana si puiet de diverse varste cat si a unor factori sociali, familia de albine se divide (roieste). Acest fenomen se intampla cu preponderenta la inceputul verii respectiv in luna iunie roiul de albine este pregatit in momentul parasirii cuibului cu rezerve de hrana suficiente, insotit de o matca pentru a face fata greutatilor si timpului pana la gasirea unui nou spatiu necesar viitoarei colonii.

Este absolut necesar ca apicultorul sa stie simptomele apropierii fenomenului de roire la o familie de albine pentru a evita acest fenomen nedorit in stupina:

- observarea stagnarii temporare a culesului de nectar si polen;
- albina culegatoare timp de 2 – 3 zile face asa-zisa „barba” in fata urdinisului;
- in interiorul stupului spatiul de depozitare este blocat de miere si exista o mare aglomeratie de indivizi;
- pe rame se pot observa lipsa oului depus proaspat de matca si chiar a puietului larvar;
- prezenta pe aproape toate ramurile cuibului a zeci de botci de diferitre stadii de dezvoltare.

Gasind si observand toate acestea, apicultorul trebuie sa actioneze imediat pentru remedierea si aducerea familiei la conditiile normale si revenirea culegatoarei la instinctul de cules.

In conditiile in care apicultorul nu reuseste sa depisteze aceste momente din familia de albine, asa-zisele „cercetase” vor cauta un loc propice pentru adapost si vor roi imediat ce il vor gasi. De obicei din familia de baza pleaca matca batrana cu albina insotitoare, ramanand astfel o noua matca tanara ce va mentine in continuare familia mama. Tendinta de roire este insotita neaparat de prezenta indivilor sexuati, acesta fiind un caracter ereditar. Tot ereditar exista si colonii de albine ce nu au tendinta de roire asa ca apicultorul ce doreste inmultirea efectivului sau trebuie sa favorizeze inmultirea artificila si dezvoltarea puternica a acestora.

Individ si colonie

Pe apicultor il intereseaza in special viata coloniei ca un tot unitar, nu viata indivizilor ca entitate biologica. Din notiunile invatate se stie ca alimentatia, digestia, excretia si alte functii vitale se petrec la nivelul vietii ca individ, ceea ce se intampla la albine.

Avand in vedere acest fapt, albina traieste in astfel de conditii foarte putin,dar ea a reusit sa-si prelungeasca viata si implicit sa-si perpetueze specia, adaptand un mod de comunicare hormonal si alimentar foarte bine pus la punct cu celelalte surate din colonia respectiva.

Hermolimfa este principalul transportator al substantelor rezultate din metabolism; intelegerea rolului ei atat pentru individ cat si pentru colonie este foarte importanta, ea asigurand un fel de circulatie sociala. Hemolimfa transporta substantele cu rol de reglare, determinand asa-zisa constiinta a stupului. Secretiile glandelor hipofaringiene si mandibulare precum si neurosecretiile determina colonia la comportamentul de schimbare a matcii atunci cand aceasta nu mai corespunde, fiind invalidata din diverse motive. La realizarea aceleiasi constiinte concura si simtul mirosului anume in recunoasterea albinelor dintr-un stup si a matcii stupului. Acesti indicatori olfactivi actioneaza sub forma a doua categorii de surse interne (emanand insasi de la albine) si externe (din mediu,din contacte cu florile). La urdinis albinele fac o discriminare sigura cu albinele straine stupului, in timp ce colocatarele lor, prin scurt contact antenal, sunt recunoscute si lasate sa intre in stup. Recunoasterea matcii de catre albine se face prin secretia glandei mandibulare emise de aceasta, denumita „substanta de matca”, avand o determinare genetica. In colonie mai actioneaza multe alte substante ce fac din aceasta o puternica societate greu de zdruncinat. Reamintesc in treacat substantele de interactie sau de familiarizare numite „epagine”, cu diverse functii, cum ar fii: scoaterea insectelor moarte din cuib, marcarea spatiului, respingerea albinelor straine. Mai exista in colonie substante din familia repulsinelor, a inhibinelor, a celor de alarma, de cules si a atractantilor.

Viata coloniei de albine

Relatii de nutritie in familia de albine

Integritatea biologica a familiei de albine se datoreaza unui intens schimb de hrana realizat intre indivizii familiei de albine (matca, albine lucratoare si trantori). In interiorul familiei de albine, o albina poate fi donatoare sau primitoare de hrana.

Relatiile de nutritie intre indivizii famileie de albine sunt acte reflexe, inascute si se manifesta din primele ore de viata.

Dupa eclozionarea din celule, albinele sunt infometate, si consuma laptisorul de matca de pe fundul celulei din care au eclozionat.In primele 4 zile de viata albinele proaspat eclozionate vor consuma foarte mult polen si pastura care contribuie la pigmentarea corpului acestora refacandu-si in acelasi tim si corpul gras consumat in perioada stadiului nimfal.

Hrana de baza a albinelor adulte este mierea s ipolenul, dar uneori acestea consuma si hrana larvara.

Polenul este absolut necesar pentru dezvoltarea glandelor in primele 8-10 zile de viata. Hranirea albinelor in primele zile cu hrana lipsita de polen reduce durata de viata si determina o slaba dezvoltare a glandelor hipofaringiene. Albinele batrane, care devin culegatoare, necesita mai putine substanete azotoase, ele renunta la polen si consuma numai miere sau nectar.

Schimburile de hrana intre albine sunt mai frecvente in perioada cresterii puietului si mai rare in perioada de toamna, cand cresterea puietului se reduce sa uinceteaza. Albinele varstinice sunt de obicei donatoare, iar cele tinere sunt primitoare de hrana.

Matca primeste ca hrana laptisor de matca secretat de glandele hipofaringiene ale albinelor doici si foarte rar se hraneste cu meire din celule. Matcile izolate se pot hrani singure cu serbet din zahar si pot supravietui mia multe zile.

In perioadele de ouat intens, matca este insotita de un nr de 8-12 albine doici care la intervale de 10-12 minute o alimenteaza abundent, in medie 2.4mg hrana la fiecare contact ingerand astfel aproximativ 14 g laptisor de matca pe zi numai pentru intretinerea functiilor vitale, la care se ma iadauga cateva grame pentru efortul depus in timpul ouatului. In perioada de iernare, cantitatea de laptisor de matca cu care este hranita aceasta scade dar nu inceteaza complet.

Matca este hranita de catre albinele insotitoare in momentul cand sta cateva minute nemiscata avand abdomenul introdus intr-o celula din fagure pentriu a depune oul.

Trantorii pana la varsta de 4 zile sunt alimentati de albinele lucratoare dupa care treptat se obisnuies sa se hraneasca singuri cu miere din faguri. Trantorii tineri cersesc hrana de la albinele lucratoare dar nu sunt hraniti de albinele doici.

Albinele preiau de pe corpul matcii si "substanta de matca" care este un ectohormon care inhiba dezvoltarea ovarelor la albinele lucratoare si cladirea botcilor in familia de albine. S-a constatat ca din punct de vedere chimic, feromonul este identic cu produsul elaborat de glandele mandibualre ale matcii. Concomitent cu acesta substanta se mai difuseaza intre membrii familiei si o substanta antibiotica secretata de albinele lucratoare cu rol de protectie a membrilor si cuibului familiei de albine.